de-ale mele...
Eehe! Si uite asa uitam invataturile de la parinti! Ele se tot duc... si te pomenesti ca parca iti mai aduci aminte cate ceva.. da' nu stii exact cum e. Imi povestea tata in copilarie, cand mergeam la Putna, despre tara, istorie, poezii, literatura, Stefan.. ba imi zicea chiar si un cantec. Azi nu-l mai stiu. Unde o fi plecat copilaria mea de atunci nu inteleg. Asa... m-am pomenit deodata mare, m-am trezit ca traiesc. Vremuri murdare, vesnica nepasare, copaci ce devin parcari, oameni ce sunt doar fiinte, caini salbatici, ganduri poetice mirosind zilnic a gunoi.Oare cum era, dom'le, cantecul ala...?
posted by diana @ 12:01 a.m.
1 Comments:
toate-s vechi si noi sunt toate, nu?
si daca nu copilaria este cea care a plecat ci noi suntem cei care am uitat sa mai fim copii? daca am descoperit ceva ce am crezut ca este mai bun decat linistea... linistea perfecta... copilaria?
am vandut-o pe altceva, pe doiochimarisidouabuzepline... am tradat-o ca pe un isus...
dar cum altfel am mai fi fost aici si acum?
uneori nu mai uit cu regret la trecut, ci doar la clipa prezenta.
Trimiteți un comentariu
<< Home