draga moon,

sunt anotimpuri care imi aduc in anintire anumite presoane. spontan si fara legatura intre ele. aproape ca nu inteleg de ce.. dar toamna imi aminteste de ea. mi-e dor de ea!! si imi pare rau pentru ce s-a intamplat, dar incerc sa-i inteleg si sa-i accept alegerea.
acum trei ani am vazut-o aruncata in frunzele toamnei, innota in ele, alerga in ele si se cufunda ca intr-un lac.. frunzele se lichefiau si o acopereau.. ca o vopsea groasa si vascoasa.. in culorile lor pamantii, frunzele alea uscate zideau in mintea mea o alta lume. am asociat-o mereu cu nichita. cand o priveam mi-a venit in minte imginea lui nichita stanescu "rastignit" (pe care nu am gasit-o pe net) stand in picioare ca un copac..
la vremea respectiva se desfasura un proiect la teatrul dramatic din galati despre poezia lui nichita. din nefericire, moon nu a putut lua parte.. nu i s-a permis. dar versul lui nichita era viu in ea...
cand am aflat vestile, eram atat de cutremurata ca refuzam sa cred ce se intamplase. era atat de cumplit! insa abia acum, cand "anatropos" mi-a raspuns la postul despre sinucidere, am reusit sa fiu mandra de ceea ce am gandit atunci. nu am acuzat-o si nu am judecat-o. regretam ca nu se poate bucura in forma asta cu care ne-am obisnuit cu totii, de zilele alea de primavara, de copacii care ningeau in soare cu petale de cires, de iarba proaspata si neatinsa, de poezie si de muzica, de frumusetea trupului ei si de crini, de soare, de gradina publica, de bucuresti. dar nici o clipa nu mi-a trecut prin cap vreun motiv crestin-ortodox pentru care eu ar trebui sa o urasc. "profesoara" noastra despre nichita mi-a spus pe un ton grav "ce mare pacat a facut! in saptamana luminata.." de parca ar fi existat o perioada pentru asa ceva... de parca omul nu exista decat din punct de vedere religios, strict ortodox. nu am inteles nici pana azi ce a vrut sa zica. e prea departe de mine!
insa pe ea am visat-o la putina vreme dupa, si venea de departe.. era in sala unde urma sa ne luam ramas bun de la colegii de liceu si de la profesori. eram la scoala. ciudat! pentru ca nu mai intrasem pana atunci in acel loc si nici nu aveam cum sa stiu ca acolo urma sa se desfasoare festivitatea de ramas-bun.. dar ne-am intalnit! "eu veneam de jos, ea venea de sus!" si zambea.. si ii era bine.. si era frumoasa.. si eram atat de linistita ca o vad.. in momentul ala toata frustrarea si tot regretul disparusera.. si era doar ea! zambind. ca intotdeauna.. calatorise..
in curand va veni toamna si vor cadea frunzele.. si ma voi plimba prin parc pentru ea si ma voi cufunda in frunze si voi zbura despre nichita... dar niciodara nu va mai fi la fel! mi-e dor de tine.. si ma doare! tata te-a inteles si a plans pentru tine! si mi-e dor de el..