niciodata toamna..

niciodata toamna nu fu mai frumoasa
sufletului nostru bucuros de moarte.
palid asternut e sesul cu matasa.
norilor copacii le urzesc brocarte.
casele-adunate, ca niste urcioare
cu vin ingrosat in fundul lor de lut,
stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
din mocirla carui aur am baut.
pasarile negre suie in apus.
cu frunza blonava-a carpenului sur
ce se desfrunzeste, scuturand in sus,
foile-n azur.
cine vrea sa planga,cine sa jeleasca
vie sa asculte-ndemnul nenteles,
si cu ochii-n facla plopilor cereasca
sa-si ingroape umbra-n umbra lor in ses.

pentru tata, care tot zicea "moartea e o binecuvantare!"