volver a la vida

sunt oameni harasiti sa vada in imgini, in culori, sa aseze orice idee intr-un scenariu.un astfel de om este si pedro almondovar care isi creaza mereu filmele in jurul femeiei, pe care o dezbraca in fata camerei pana la os si o arata asa cum a fost ea construita, ii surprinde pana si cele mai mici si neimportante gesturi.volver nu are o poveste deosebita, nu se intampla lucruri exceptionale, insa personajul face fata foarte bine situatiilor ivite si se adapteaza la viata din mers. viata poate fi traita si neanalizata, fara prea multe complicatii, nu exista ieri si maine, exista doar azi, doar ziua de acum, desprinsa de celelalte zile din an, din viata. lucrurile sunt luate ca atare, ele doar sunt, se intampla. emotiile sunt spuse direct, deciziile luate scurt fara indoiala, viata contiunua fara intrebari iar spania din zilele noastre e surpinsa si admirata exact asa cum e ea, nou si vechi in acealasi corp. o lume colorata, cu solduri rubensiene, batuta de fantome si vantul care nu mai tace, si sange
imprastiat in bucatarie langa cutiile goale de bere, cu tocuri groase si par valvoi, cu buze feminine si
riduri premature,cu barbati care nu stiu sa-sijoace rolul, cu oamnei care umbla noaptea pe strazi, prin case, prin viata, prin padure, prin ei insisi,
cu ziduri fara tencuiala si femei precupete si cel mai imporatant - muzica buna venita ca un racnet din adancul sufletului. mi-ar palcea uneori sa traiesc starea asta de spirit care iti ramane dupa ce iesi din sala de cinema.. sa ma imaginez o raimunda care sta pe un scaun si canta intr-un restaurant ieftin dintr-o mahala saraca.. diferenta ar fi ca eu nu as reusi sa ma vad...