aceasi enigma

probabil ca ati obesrvat ca postul de mai jos are doar titlu. ciudat,nu? nu! mie mi se intampla des.multi m-au intrebat de ce nu mai scriu pe blog. nu mi se mai intampla lucruri interesante? ooo, ba da! dar problema e ca de cele mai mult ori scriu ca nebuna.. pe sevetele, pe hartii, pe reviste.. pe ce gasesc, chiar si pe comp.. posturile insa nu mai ajung aici, desi ele exista. uneori mi se intampla si lucruri foarte stupide ca asta. de mult tot incersc sa-mi gasesc timpul sa scriu despre ce m-a motivat sa concept acest blog, despre Ideea care a pornit totul, si dupa ce scriu pagini intregi ma chinui sa gasesc cuvintele potrivite.. ce mi se intampla??? hmm??? corect! mi se publica doar titlu si postul dispare! am ramas cu gura cascata! nu mi-a venit sa cred. bai, sunt in zona crepusculara???? in alt univers??? si nu pt ca nu se putea intmapla asa ceva oricui, ci pt ca mie mi se intampla in mod regulat. sunt total atehnica... bun! dupa ce vad verde in fata ochilor si mi se taie respiratia(postul era si corectat, lucru pe care il fac foarte rar pt ca nu am rabdare) citesc postul lui gogu kaizer care isi tot punea intrebari existentiale depsre viata virtuala a blogului lui. ma calmez si zic :)) "deci nu sunt singura!" si scriu iar postul. cand sa incep corectarea lui, multumita de ceea ce scrisesem acolo, se ia curentul.
am ramas singura pe intuneric clipind sec ca in "dexter's lab"! blink! blik! am zis "daca asta nu-i semn ca scriu numai tampenii atunci nu stiu ce poate sa fie!"
dar sa trecem si peste asta! blogul asta nu s-a vrut niciodata artisitc sau filosofic. am scris mereu ce am gandit si cum am crezut eu de cuviinta. nu mi-am pus problema cine il citeste sau ce parere isi face de el. sunt ideile mele si viata mea asezata bucata cu bucata ca intr-un puzzle. ceea ce a declansat chestia asta cu scrisul online a fost o poezie de marin sorescu care mi-a devenit moto. de fapt e primul post. totul a fost gandit ca o sedinta de psihanaliza, un dialog freudian , o terapie. cand te confesezi scoti la suprafata lucruri despre tine pe care nu le stiai. problemele nu iti mai par atat de mari si lumea brusc devine mai roz. scoti veninul afara, renunti la caramizi. pur si simplu te eliberezi. sunt lucruri, imagini, gusturi, pe care nu vreau sa le uit. ele se indeparteaza tot mai mult si as vrea sa le pastrez acolo in mine undeva, insa cateodata ele te coplesesc. asa tebuie puse intr-o cutie a pandorei si deschise tot mai rar. asta incerc sa fac si eu.. sa gasesc speranta de pe fundul cutiei, sa ma deslusesc, sa inteleg de ce se intmapla anumite lucruri, si sa-mi zugravesc amintirile aici ca intr-un tablou pana gasesc "tenghelita menghelita" aia.
nu poti merge inainte fara sa rezolvi problemele trecutului. evolutia in cazul asta e doar o aparenta. si nici nu vreau sa uit cum era la un moment dat viata mea. vreau sa ramana undeva suspendata, ca o fotografie in parc, sa rad de ceea ce am scris aici si sa-mi fie jena de naivitatea mea si de temerile mele prostesti. ghicitoare asta, adica viata mea trecuta, o puteam deslusi pana nu demult prin ceilalti. dar unii care au plecat acum dintre noi au luat cu ei si cheile visteriei si acum nu mai pot descuia comoara. desi stiu ca e acolo. astfel tot blogul e constuit in asa fel incat sa vorbeasc subtil despre mine. despre ce am uitat, despre visele care s-au pierdut pe parcurs, de poeziile indragite si imaginile reprezentative starilor mele de spirit. enigma lui sorescu e ca un tarm pe care il vad de pe vas si la care vreau sa ajung, e ca linia pe care o trageam in clasele primare la marginea caietelor si pe care o urmam sa nu ne abatem de la rand. am sa scriu mai mult, desi am fost sfatuira sa nu! dar o fac pentru ca zilele trec si viata se uita.. si e pacat!