moilenfant

joi, ianuarie 25, 2007

cand te-am cunoscut erai un mos tanar cu barba alba


miroase a fier ud, a frunze descompuse, a brad insa doar in parcuri.. nu ploua.. nu ninge... e ca atunci cand te abtii sa plangi, stii ca va urma furtuna, iarna, dar nu vrei sa crezi.. miroase a mucegai de la casele vechi pe langa care trec.. miroase a macadam vechi, a oameni tristi, a ziare proaste, a parcuri pustii, a salina de la slanic moldova cand intru la metrou.. la bulandra se joaca mamouret. cumpar o cartela de 2 lei si-mi beau cafeaua pe banca. de 4 minute si 20 de sec a plecat metroul. stiu ca nu va mai veni niciodata altul , dar eu il astept.. si totusi astept. miroase a casa inchiriata si a muzica veche.. tombe la neige, tombe la neige... era vara lui '96 cand ma intorceam cu ai mei din muntii apuseni. a fost ultimul concediu in 3. ce a urmat apoi a fost cosmar. treceam prin brasov si ne-am gandit sa facem o vizita prietenului tatei din tinerete, georgica. dl george manescu fusese profesor la 3 materii in tinerete si foarte respectat de studenti. a avut 3 neveste si un baiat, insa acum se vedea cu prima sotie. pe toate le-a parasit. locuia singur intr-o garsoniera dupa ce abandonase mai multe case. nu stiu cum rezista. nu stiu ce putere iti da viata s-o ma iubesti desi esti singur intr-o garsoniera iar telefonul nu suna, iar cumparaturile nu poti sa ti le faci singur.. nu pot sa inteleg cum e conceputa aceasta lume.. ce miracol te mai tine sa nu te abandonezi, gandeam in timp ce beam cacao cu lapte.. ce nu am sa pot uita este fotografia regelui mihai I al romaniei infipta in vitrina din camera. tata rade "georgica.. tot cu regele esti?" si georgica inclina capul si copilareste recunoaste, iar fata i se lumineaza intr-un zambet. ma stie de cand mergeam la salina de la slanic cand faceam tratament pentru plamani. eram atat de mica ca tata ma purta ca o sacosa. ma tinea de bretelele costumului de ski si ma atarna peste tot sa nu ma piarda. azi nu pot sa nu ma gandesc la georgica.. cultul lui pentru edicatie, disciplina, cultura, postura lui impresionanta si aristocrata.. viata lui rafinata si eleganta.. ceea ce au adus regii in tara noastra.. carmes sylva si poeziile ei cu "10 mai va fi de-a pururi" si micuta ei care nu-i mai deschidea usa cabinetului unde lucra.. bucuria romanilor de a fi impreuna, de a se simti frati dupa atata truda si ani de razboi.. entuziasmul si patriotismul sincer al romanului de rand, respectul batranilor fara carte care stiu ce inseamna uniforma militara.. fanul din fata cailor.. portile deschise ale satenilor... stigatele de bucurie... imbratisarile prin care isi daruiau pacea.. carpatii.. dunarea... banatul si ardealul "starea mea de spirit cu care ma gandesc la tara".. toate sub un singur nume. pacat ca basarabia e plecata de acasa.. nu pot sa trec pe langa ziua asta oricum... si nu stiu de ce dar mi-e teama sa recunosc asta.. sa fie nostalgie, patriotism..nu stiu..dau nu cred ca as putea vorbi intr-o discutie libera despre lucrul asta.. nu am sa uit ce mi-a spus tata despre revolutie, despre stefan, despre istorie, despre tara mea pe care am s-o iau cu mine cand voi pleca.. chiar daca maine nu am sa recunosc asta.. sunt mandra de ea si de spiritul romanului de la 1879. si mie dor de asa ceva si mi-e bine ca stiu ca exista astfel de sentimente la romani, poate ca se vor repeta la un moment dat... de cateva luni insa georgica nu mai raspunde la telefon..

4 Comments:

At joi, ianuarie 25, 2007 11:39:00 a.m., Blogger Roxana said...

uneori ni se face dor de maretie... da, de maretie... ne-am saturat de oamenii astia(care suntem si noi) care traiesc numai intru imediat, care au uitat sa viseze si sa lupte ceva mai inalt...

 
At joi, ianuarie 25, 2007 11:40:00 a.m., Blogger Roxana said...

*pentru ceva mai inalt...

 
At miercuri, ianuarie 31, 2007 3:04:00 p.m., Blogger marilena said...

da,georgica , nu mai raspunde la telefon, dar e mereu prezent in inimile noaste, in toata tineretea si copilaria noastra, in... " vreau fasuie " si mi-as dori sa trec prin viata asa... ca georgica, cu o eleganta rara, cu multa intelepciune si mai ales sa mai pot avea vreodata priteni ca georgica mainescu - care era pe ntru fiecare ceva... d-l profesor,d-l colonel, d-l Mainescu, georgica...pentru diana, tati si mine. Ne este dor de timpul acela minunat cu tati, george , nusica si mama...dar fiecare etapa a vietii , cu bucuria ei...

 
At duminică, februarie 11, 2007 2:58:00 a.m., Blogger vio said...

avem versiuni diferite de blogger si nu imi ia comentariile...
scrisesem ca e un text foarte foarte reusit si voi mai reveni la el.
bravo tie!
si foarte emotionant... ma bucur cind citesc asa ceva, sincer...

 

Trimiteți un comentariu

<< Home