gand de intoarcere

vacantele fara cei dragi nu inseamna nimic! coloseumul este prea mic, san piedro e saraca iar via del corso nu ma ispiteste catusi de putin cu toate reducerile ei cu tot. caut in continuu o persoana care sa-mi inteleaga glumele, a carei idei sa coincida cu ale mele, a carei atingere sa ma impresioneze. mi-am imaginat, departe fiind ca aceasta persoana ma asteapta acasa, in dormitorul nostru. dar nu! oricat as incerca aceasta persoana nu poate fi el. nu ma mai tenteaza, nu ma mai impresioneaza, oricat se straduieste, nu-l mai vreau. l-am depasit! si ma intreb: daca in vacanta, intr-o situatie fericita din viatii unui om, nu-l poti avea - pentru ca el nu ajunge la tine- cand esti deprimat si suparat de tot ce-i in jurul tau, ce se intampla cu noi? incep sa imi urasc viata, sa ma deprime propria mea viata, si totusi nu pot sa-i spun "stop! pana aici!" ma gandeam intr-o vreme ca poate imi dorec alta reletie, altceva... dar se vede ca nu! sunt atat de constienta de mine si de plictisita de tot ce este viata mea incat nu reusec sa vad o rezolvare sau macar un viitor cu altcina. am crezut ca este doar o perioada, ca o voi depasi, ca va veni ziua cand ma voi reindragosti... si totusi, gandul ca maine as putea sa nu ma mai trezesc langa el ma cutremura, mi se pare ireal! ma simt tot mai aproape de ceea ce a trait madam bovary. ce-i de facut?