Eram atat de obosit si sufeream. eu cred ca sufeream de prea mult suflet. Pe dealuri zorile isi deschideau pleoapele si ochii inrotiti de neodihna.
Pierdut - m-am intrebat: Soare, cum de mai simti nebuna bucurie de a rasari?
Si-n dimineata aceea fara somn cum colindam cu pasii de plumb intr-un ungher ascuns am gasit un leagan. Paianjenii isi teseau in el maruntele lor lumi, iar carii-i macinau tacerea.
L-am privit cu gandul larg deschis. Era leaganul, in care o mana imbatranita azi de soarta mea mi-a leganat intaiul somn si poate intaiul vis.
Cu degetele amintirii mi-am pipait incet, incet, trecutul ca un orb, si fara sa inteleg de ce m-am prabusitsi-n hohote am inceput sa plang deasupra leaganului meu.
Eram asa de obosit, de primaveri, de trandafiri, de tinerete, si de ras. Aiurind ma cautam in leaganul batran cu mainile pe mie insumi - ca prunc.
luna iulie ii este dedicata mamei. mereu a fost asa. vara se deschidea suav cu crini, mari, eleganti, impunatori, si se prelungea ca un lichid cald si vascos cu margarete; simple, ca si cum ar fi schitate de un copil pe o foaie alba de hartie, delicate, sincere. mama iubeste florile astea! sa aiba vreo legatura cu copilarie ei la munte, cu faneata in care se juca fara griji si fara constiinta, cu bunicii ei mult iubiti..? nu stiu, dar stiu ca o reprezinta, sunt salbatice si totusi regale ca ea, au ceva din caldura si curatenia unei dimineti proaspete de vara la munte, departe de oameni, departe de suferinta, sunt ca un zambet de galatee, ce trebuie admirat si iubit! mama, dimineata, in bucatarie, abur de mancare proaspata si gustoasa, linistea dupaamiezelor de iarna, copii jucandu-se haotic afara, mama citindu-mi romane cu voce tare, ochii ei de smarad, povestile si valsurile copilaiei, curatenia asternuturilor din dormitor, soarele rasarind calm la fereastra camerei mele, mama scufundata intr-un somn adanc si misterios, papusile mele imbracate dupa ultima moda de croitoreasa mea dibace si migaloasa, drapeiile albe ale balconului, cartile mamei ce ascundeau lacrimi, muzica mamei ce ascundea suferinta, casa care stralucea de suflet si de bunatate, lumina difuza dinainte de culcare la care citea rugaciuni in taina, eu dormind linistita landa bratul ei, mama mereu frumoasa si radiind la ivirea tatei in prag, mereu cu gandurile ravasite, mereu in rochie, elengata si feminina, mama - mereu ingandurata! sper sa gasesti linistea de care ai nevoie si sa lasi incarcatura asta ce o porti dupa tine de atatia ani! nu e reala! pentru cine cari tu caramizile alea, pana la urma? "sa poti privi in sus ca si cum cerul ti-ar fi prieten!" la multi ani fericiti! sa te tina dunmenzeu sanatoasa! la multi ani, mamico!
1. nimeni nu-ti da nimic pe gratis. totul se plateste! 2. succesul e doar una din multele aparente. lucrurile cu adevarat importante nu au nevoie de aprobarea celorlalti. 3. si pentru cine cari tu caramizile alea, pana la urma?
i'd rather be dreamning then living cause living's just too hard to do it's noises not voices chances not choises the day's just a pain to get through and there's no comfort in you.
vara.. punct! numai rostind cuvantul asta mi se increteste fruntea de groaza caldurii insuportabile si de sila care ne cuprinde pe toti. si totusi nu toata lumea este deranjata de aerul irespirabil si de praful mizer care se strecoara zilnic pana si in suflet. Exista si oameni care sa gandesc ideatic la iubire, la sentimente inaltatoare si sincere, la casatorie. si, nu! nu ma refer la nu-stiu-ce evenimente mediatizate si mult prea mult discutate! ma refer strict la tine! tu, care nu ai incetat nici o clipa sa fii in sufletul meu si in gandul meu. doar la tine si la destinul tau.. ai observat? pentru prima oara nu am folosit "destinul nostru". ce iluzie prosteaza sa cred ca a fost o clipa si al nostru!! sunt cupluri care nu se gandesc prea mult la ce presupune viata si pur si simplu merg inainte. el ii cere mana emotionat si romantic la o cina romantica, ea imbujorata accepta, se saruta , se imbratiseaza.. si restul e viata! oare asa s-a intmaplat si la tine? si daca ma acuzi iar de sadism fara limite, gresesti din nou. nu vreau detalii si nici nu ma aflu intr-o relatie sado-masochstia cu mine insami, vreau doar sa pot constientiza. dar tu nu ai sa-mi vorbesti niciodata despre asta, nu-i asa? asa cum nu mi-ai vorbit nici despre noi in clipa despartirii, asa cum nu stie nimeni ce a fost sau cine esti cu adevarat.. nu pot sa-mi scot din minte imaginea cand ea iti servea mancarea deja asezata pe masa.. tacticoasa, acaparatoare, mamoasa, putin sfidatoare si cu un aer superior de parca exacuta un maret ritual. cu cata grija iti aseza servetelul deja impaturit de langa farfurie si nu lasa pe nimeni sa se apropie de spatiul in care acest ritual se desfasura.si nimeni nu indraznea macar o banal conversatie. nu am sa pot face nicidata asta pentru nimeni! probabil ca aici e cheia! sa faci ceva pentru celalat cu atat siguranta incat sa-i lasi impresia ca nu poate sa faca nici macar cel mai banal lucru fara tine. nu am sa pot niciodata sa sfidez atat de mult si sa invadez spatiul familial al altcuiva, atat de sacru mie. mi-ar palcea sa spun ca nu am uitat ca totul se desfasura sub atanta privire a alor tai sau ca nu mai tin minte parul ei tuns scrut, drespt, blond si buzele ei carnoase atat de senzule si in acelasi timp cuminti. poate dupa ce am sa termin de povestit o sa se alunge aceasta amintrie singura din gandul meu. dar, am vazut in ea fememia care isi va atinge mereu scopurile , indiferent de cine ii sta in cale sau pe cine trebuie sa sactifice. nu stiu de ce, dar nu imi doream sa fiu in locul ei! am crezut ca sunt geloasa, dar nici macar atat nu eram, cred ca nu te mai iubeam. iubeam doar amintirea ta! doar ceea ce ai ramas in mintea mea, doar proiectia imaginii tale identificata pe undea cu ceea ce eu interpretam ca fiind dragoste. dar nu era. iubeam pe cineva care nu mai exista sau care nu a exisitat niciodata! nu te va lasa sa pleci! nici daca ai sa vrei. nici nu mai are rost sa enumar motivele pentru care ea nu va inceta nicodata sa lupte pnetru voi. nu va lasa loc intre tine si ea de nimeni, de nici un gand. e atat de stramta viata ta incat ma intreb daca mai e loc de amintirile noaste. mai pastrezi ceva cu tine din ce a fost? eu da! dar nu m-as mai putea introarce. sigur, alegera de a pleca nu a fost a mea, nu mi s-a dat aceasta sansa (deobicei nu mi se ofera optiuni, poate cel mult sanse) dar a fost intr-adevar spre binele meu. nu as mai fi putut ramane acolo nici macar o zi. si nu regret ca tu nu ai facut nimic sa opresti toate cate s-au intamplat, ca nu te-ai luptat pentru nimic si ai acceptat totul cu prea mare indulgenta, doar ca ma intreb cum ar fi fost... cum ar fi fost daca.. ? sa nu ma intelegi gresit! nu regret nimic! dar ma raportez mereu la ceea ce a fost atunci, la ceea ce am fost atunci! simt o imensa transformare pana in maduva oaselor, pana in sinapsele celulelor, si ma tot intreb daca ce am trai atunci se va mai repeta sau daca a fost adevarat. pentru ca a fost frumos. am fost cel mai aproape de iubire,pana acum, si nu am aflat nici pana in ziua de azi unde a disparut si cand. m-am pomenit singura pe un drum pe care nici nu vroiam sa fiu. si ma gandesc daca sentimenul ala, ca esti aproape invincibil si ca nu-ti mai pasa de cine si cum te iubeste atat timp cat esti cu el, va mai veni.. l-am pierdut pe undeva intre dejamagirile mele fata de lume si cinismul bolnav aproape inascut din mintea mea. acum ca stau si ma gandesc, povestera nostra nici nu se putea tremina altfel. doar o dragoste de vara, usoara, transparenta, oarecum flegmatica si simpla. atat! imi pare rau ca viata nu sta in loc atunci cand ai nevoie. sa ramana suspendata ca intr-un roman, sa poti sa cobori din tren din mers. oricum ar fi fost, viata nu ne-ar fi lasat sa ramanem impreuna. eu sunt atat de instabila , iar tu atat de slab. si nici nu stiu ce sa-ti doresc! vestea asta ma surprinde si ma inspimanta. se grabesc celalti din jurul meu sau eu sunt cu un pas in urma? oricum ar fi cursa nu-i nici pe departe terminata. continua! mereu continua! iar afara e atat de cald ca se scurge asfaltul de pe strazi noaptea in somn. in timp ce eu, cu miscari greoaie, apatica, si un pic trista, gafai tot alegand catre un finish! drum bun!
si e liniste iar, prea aproape sunt de mine, prea triste visele imi par! de ce nu esti aici sa-ti pot vorbi, sa-mi poti vorbi? s-apropii cerul de pamant de ce n-auzi chemarea mea? te strig mereu! te strig in gand! si-n inima mea ca un ceas batand! se insenineaza cerul departe, ceata dispare rupta in fasii strazile-s pustii daca tu nu vii, deageaba incepe o noua zi. nu te-ndeparta! nu ma mai lasa singur sa te-astept! nu te razgandi! nu ma ocoli! nu mai fugi!
nu mai stiu ce mai faci, nu mai stiu cine esti,urca frunze in copaci,cade zatul in cesti.nu mai stiu cum te chemi,nu mai stiu cum arati,si in noi urca vremi,peste singuratati.nu mai stiu cum respiri,nu mai stiu cum mai plangi,prin biserici trec miri,robi inelelor stangi.nu mai stiu ce mai crezi,n mai stiu cat mai simti,cad pe lume zapezi,ning monede cu zimti.(A.Paunescu - nu mai stiu)
desi stiu din ce in ce mai putine, iubesc amintirile acelea din ce in ce mai mult. iti multumesc pentru ceea ce s-a dovedit a fi cea mai frumoasa parte a vietii mele de pana acum. astazi, cu sufletul deschis, cu zambetul pe buze, cu iubire in mine iti doresc sa simti la randul tau aceeasi bucurie cu care ma gandesc la tine.la multi ani!
