frustrare in tara mea

Stau într-o cafenea la Tîrgu Mureş
Şi beau cafea.
Oraşu-i trist, ostil, sémeţ şi gureş,
Cu lume rea.

N-am timp, n-am bani, n-am inimă, n-am chef
Să mai scriu versuri:
În fiecare prost presimt un şef
Şi întrevăd demersuri.

Abandonat de tine, trag tutun
Şi mi-e cam silă,
Că-n barbă-aborigenele văd un
Semn de prăsilă.

Cum m-aş scula voievodal, drept, dac,
Într-un scurt iureş,
Întreagă cafeneaua praf s-o fac
La Tîrgu Mureş...


poezia e scrisa de tudor gheorghe, dar din motive politice (la vremea respectiva romania era sub regimul comunist) a fost publicata de romulus vulpescu, prietenul sau.scrisa intr-o cafenea la targul mures acum 30 de ani, poezia e cat se poate de actuala..

in fiecare zi...

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

romulus vulpescu

niciodata toamna..

niciodata toamna nu fu mai frumoasa
sufletului nostru bucuros de moarte.
palid asternut e sesul cu matasa.
norilor copacii le urzesc brocarte.
casele-adunate, ca niste urcioare
cu vin ingrosat in fundul lor de lut,
stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
din mocirla carui aur am baut.
pasarile negre suie in apus.
cu frunza blonava-a carpenului sur
ce se desfrunzeste, scuturand in sus,
foile-n azur.
cine vrea sa planga,cine sa jeleasca
vie sa asculte-ndemnul nenteles,
si cu ochii-n facla plopilor cereasca
sa-si ingroape umbra-n umbra lor in ses.

pentru tata, care tot zicea "moartea e o binecuvantare!"

gand

"dac-ar fi dupa mine, sa stii.. as pleca chiar maine in zori.. dar cu tine ce fac, dragul meu? asta ma-ntreb de mii de ori.. "
ducu bertzi isi lanseaza albumul de ziua lui pe 21 septembrie la green hours.. tot atunci vom aduce omagiu lui vali sterian. un om deosebit cu o soarta nefericita. se implinesc 6 ani de la disparitia lui din lumea asta. dumnezeu sa-l odineasca! veniti sa ascultati si piesa care ma batuie de cateva zile.. "de mii de ori"..

draga moon,

sunt anotimpuri care imi aduc in anintire anumite presoane. spontan si fara legatura intre ele. aproape ca nu inteleg de ce.. dar toamna imi aminteste de ea. mi-e dor de ea!! si imi pare rau pentru ce s-a intamplat, dar incerc sa-i inteleg si sa-i accept alegerea.
acum trei ani am vazut-o aruncata in frunzele toamnei, innota in ele, alerga in ele si se cufunda ca intr-un lac.. frunzele se lichefiau si o acopereau.. ca o vopsea groasa si vascoasa.. in culorile lor pamantii, frunzele alea uscate zideau in mintea mea o alta lume. am asociat-o mereu cu nichita. cand o priveam mi-a venit in minte imginea lui nichita stanescu "rastignit" (pe care nu am gasit-o pe net) stand in picioare ca un copac..
la vremea respectiva se desfasura un proiect la teatrul dramatic din galati despre poezia lui nichita. din nefericire, moon nu a putut lua parte.. nu i s-a permis. dar versul lui nichita era viu in ea...
cand am aflat vestile, eram atat de cutremurata ca refuzam sa cred ce se intamplase. era atat de cumplit! insa abia acum, cand "anatropos" mi-a raspuns la postul despre sinucidere, am reusit sa fiu mandra de ceea ce am gandit atunci. nu am acuzat-o si nu am judecat-o. regretam ca nu se poate bucura in forma asta cu care ne-am obisnuit cu totii, de zilele alea de primavara, de copacii care ningeau in soare cu petale de cires, de iarba proaspata si neatinsa, de poezie si de muzica, de frumusetea trupului ei si de crini, de soare, de gradina publica, de bucuresti. dar nici o clipa nu mi-a trecut prin cap vreun motiv crestin-ortodox pentru care eu ar trebui sa o urasc. "profesoara" noastra despre nichita mi-a spus pe un ton grav "ce mare pacat a facut! in saptamana luminata.." de parca ar fi existat o perioada pentru asa ceva... de parca omul nu exista decat din punct de vedere religios, strict ortodox. nu am inteles nici pana azi ce a vrut sa zica. e prea departe de mine!
insa pe ea am visat-o la putina vreme dupa, si venea de departe.. era in sala unde urma sa ne luam ramas bun de la colegii de liceu si de la profesori. eram la scoala. ciudat! pentru ca nu mai intrasem pana atunci in acel loc si nici nu aveam cum sa stiu ca acolo urma sa se desfasoare festivitatea de ramas-bun.. dar ne-am intalnit! "eu veneam de jos, ea venea de sus!" si zambea.. si ii era bine.. si era frumoasa.. si eram atat de linistita ca o vad.. in momentul ala toata frustrarea si tot regretul disparusera.. si era doar ea! zambind. ca intotdeauna.. calatorise..
in curand va veni toamna si vor cadea frunzele.. si ma voi plimba prin parc pentru ea si ma voi cufunda in frunze si voi zbura despre nichita... dar niciodara nu va mai fi la fel! mi-e dor de tine.. si ma doare! tata te-a inteles si a plans pentru tine! si mi-e dor de el..

viata mea si viata noastra..

un banut in fontana di trevi, 20 august 2006

arcul de triumf vazut din coloseum, roma 22 august 2006

prietenel mele din italia, nettuno 18 august 2006

28 iulie 2006, cascada urlatoarea, bucegi.

crini colorati daruiti de gabriela la inceput de vara, iulie 2006

bucurestiul vazut de la masa de lucru, iunie 2006
gabriela si pisica portocalie, iunie 2006

gpgu privind bucurestiu, iunie 2006

un baietel mi-a daruit un buchet de flori de primavara , iasi padurea bucium

portret in tagrul iesilor, 6 aprilie 2006

florin in iasi, 6 aprilie 2006

florin si radu, 5 aprilie 2006

ziua lui florin, 5 aprilie 2006, si tortul facut de mine.. cu greu..




marea la sfarsitul lui mai 2006, rasarit




prima spalare la masina in noua casa, aprilie 2006




oglinda din camera noastra, "templul meu"




pe 18 martie 2006 ne-am mutat in garsoniera
noastra, primul lucru adus a fost gogu, motanul meu!




revelion 2005 cu temasi costumatii, "anii '60"



ziua cand am implinit 20 de ani, eu si mama, 2 noembrie 2005


2 octombrie 2005, ziua roxanei, galati

inapoi de la mare, 25 mai 2005

a venit toamna..

gabriela: a venit toamna!!!!! dar ti-am facut eu un fular pentru suflet!!!!!
gabriela: roxana il coloreaza!!!!
eu: nu cred ca inteleg despre ce e vb.. dar.. multumesc
eu: un fular pt suflet!?
gabriela: o sa intelegi!!!..

gabriela

cu ochii tristi de atata nesomn, cu buzele uscate de atata neiubire, su sufletul sangerand de atata nesiguranta.. incepe o noua zi. noaptea nu m-a odihnit, m-a nelinisitit. insa aseara, prietena mea incerca imposibilul: sa ma scoata din starea asta in care ma aflu de ceva vreme si de unde nu reusesc sa vad cerul. eram la biblioteca nationala a bucurestiului, programul era pe sfarsite si eu ma indreptam spre iesire cand am vazut-o:"academia" - revista universitatii din galati. am deschis-o cu emotie, nu stiu de ce, ma indemna sa o deschid. si am citit: "si atunci ne-am ridica privirea din pamant si ne-am putea uita in sus ca si cand cerul ne-ar fi prieten!" fara sa stiu ca articolul era scris de ionel cretu, fost coleg de liceu, care e student la filosofia din galati si care e pe cale sa devina un mare scriitor al acestei tari. mi-a rasunat in minte si in suflet fraza aia pana mi-a devenit tel. e ca un far care ma duce acasa noaptea cand ma pierd pe mare. nu trebuie sa fac nimic din lucrurile care nu ma vor lasa sa ma privesc in sus cu sufletul usor ca si cand cerul mi-ar fi prieten. ei bine, nu am mai privit cerul de prea mult. nici nu mai stiu ce culoare are. chiar daca il privesc, nu pot sa-l vad. aseara, gabi, a incercat sa ma scoata din marea mea. mi-a aruncat colacul de salvare. m-a facut sa cred iar in mine. si chiar daca scriu aceste randuri cu lacrimi in ochi nu imseamna decat ca am invatat iar sa fiu trista si nu amortita..

gabriela, 12 septembrie, la miezul notii, pe internet, ea se afla la galati in timp ce eu eram in bucuresti:
"niciun om cu adevarat special nu s-a indoit ca exista in el capacitatea de a iesi invingator asupra oricarei dificultati. si tu esti un om de mare valoare si caracter!!!!!!!!! si vei merge pe un drum mai bun!!!!!!!!!!!!!!!pentru ca acolo e locul tau!!!!!!!!!!!!!! viata rareori e justa..... dar totul se va intoarce in favoarea ta!!!!!!!!!!!! o spun pentru ca sunt convinsa ca asa e!!!!!!!!!!!!! si pentru ca eu cred in tine!!!!!!!!!! si pentru ca tu ai adunat in tine multe lucruri minunate!!! si ele din sufletul tau iti spun acum ca trebuie sa mergi pe alt drum!! caci pentru ele ai fost facuta!!! si nu pentru altele!! si ele te cheama!!!!! oamenii ca tine sunt rari!!!!!!! asa ca tine-te tare!!!!!!!!!!!!!!!!!! uite...ma gandeam zilele astea...ca sunt asa frustrata si ma intrebam de ce...si mi-am dat seama ca sunt necajita pentru ca simt ca am un destin special si nu stiu de ce nu il simt intamplandu-se... si apoi mi-am dat seama ca poate nu o sa am un destin special.....si m-am intristat!!! dar apoi mi-am revenit pentru ca mi-am dat seama ca prin faptul ca sunt in preajma unor oameni ca tine...ca rox (psyheea, prietena mea)...sunt deja pe drumul unui destin special!!!!!!!!! si sunt convinsa ca toate neplacerile astea te vor ajuta sa te regasesti!!!!!!!!!!!!!!!!!! nu te grabi!!!! nu te pripii!!! nu fi nelinistita!! odihneste-te!!!!!!!bea o cana cu ceai...citeste ceva....spune o rugaciune!!!!!!!!!!!!!
chiar cred in tine!!!!!!!!!!!"

azi m-am trezit cu gandul ca am sa-i citesc tot blogul ei. in amanunt, pana la cel mai mic detaliu, toate posturile, toate semnele de punctuatie, pentru ca ea da un alt sens cuvintelor, o alta definitie, ele capata viata in scrierile ei.. se materializeaza si incep sa umble pe langa tine sub diverse forme, sar, si alearga, si tipa, si plang, si iti stau altaturi in locul ei, si iti sterg lacrimile.. si transforma in toamna..si iti patrund in suflet..
cand am deschis blogul ei am putut citi "diana"...
astfel de oameni sunt rari greu! ca si roxana care mi-a facut unul dintre cele mai frumoase cadouri din viata mea.. m-a lasat sa stiu ca ii e "dor" de mine! multumesc!

iubire cu termen de expirare

Personal, cand drama vietii ma subjuga efemer,
Iau rapidul de Constanta, s-o vad iarasi, s-o vad pe Noros Cecer.
Ea, Noros Cecer turcoaica, cu ochi verzi si umeri slabi,
Este astazi vanzatoare la buticul, la buticul "Doi Kebabi".
Dar pe vremea aia dulce, cand ne tulburam cu "zarea",
Ne plimbam ades pe plaja si-ascultam cum muge marea.
Noaptea, dupa chinul tandru, cu fermoarele rebele,
O-ntrebam: -Cecer, draguta, care-i visul vietii tale?
Ea-si punea pe umar fruntea, alintandu-se de dor,
Si imi raspundea:-Gurita, spune-mi simplu :Cecisor!
Dar evenimente care nu am amintiri frumoase
Mi te-au luat din calea vietii intr-o zi, intr-o zi Cecer Noroasa.
Numai tu aveai stiinta sa ma mangai pe la tample
Si sa imi prevezi tot raul ce avea sa mi se-ntample,
Numai tu stiai pe lume sa spui "-Da!" atat de scurt
Si sa imi aduci la vreme, dimineata, dimeatza un iaurt.
Numai tu aveai stiinta sa ma mangai pe la tample
Si sa imi prevezi tot raul ce avea sa mi se-ntample,
Da, te-ai dus dulce minune, si-a murit iubirea aia,
Care ne-a facut celebri ani de zile la Mamaia
Si degeaba-mi fac iluzii, si degeaba azi disper
Caci rapidul de Constanta nu mai duce, nu mai duce la Cecer!
Si-ai ramas ca o parere, ca o amintire trista,
Pe peronul de la gara, dand aiurea din batista..

ma fascineaza piesa asta demult.. ce frumos o iubeste..

*pt cei care inca nu l-au cunoscut: el este mircea vintila si piesa se gaseste in albumul "madama de pica".. numai bucatele una si una..

come away with me

" i wanna wake up with the rain falling on the roofs tops while i'm safe there in your arms".. nu am mai ascultat nora jones demult. cam de cand am incetat sa-l mai vad. ma gandesc mereu la el cand o ascult. e o anumita stare in care ma introduce piesa asta.. stiu!! stiu! pe mine si pe inca alte 5 milioane de femei.. ma rog! vreau sa cred, insa, ca pentru o clipa starea aia a fost doar a mea. erau versurile mele! doar noi doi am trait lucrul asta.. mai ales ca asta mi-a spus el.e bine sa mai faci cate o conventie cu el si din cand in cand.. sa-l crezi..
ma gandesc uneori la ce ar fi putut fi daca.. daca ii spuneam "da", daca in seara aia ramaneam la el, daca as fi spus.. continua.. daca as fi continuat ce incepusem.. dar am preferat sa nu! si imi pare rau, pentru ca imi dau seama ca am exclus din viata mea o experienta care m-ar fi facut fericita. pe care as fi pus-o apoi in cutie, la pastrare si as fi scos-o in vreme de ploaie ca pe o haina calduroasa..
uneori ii simt respiratie langa umarul meu.. ii vad ochii atintiti spre mine cum ma urmaresc miscandu-ma prin camera.. si ma imginez citind un roman pe pieptul lui duminica dimineata.. cand toata lumea e somnoroasa iar fereastra mea sta deschisa.. imi aduc aminte cum se juca cu parul meu.. cu mainile mele.. toate astea raman insa acolo .. intre el si mine, intre dorinta si intamplare, intre voie si nevoie.. acum stau singura la o masa veche si pictata migalos, intr-o noapte innorata, luminata de o veioza stirba si scriu.. ganduri insirate pe hartie.. uneori trec sansele de fericire pe langa noi fara macar sa ne dam seama. ne datoram fericirea!
"don't know why i didn't come.."

(2b)V(-2b)

ca un reply la postul tau de azi, "il paradiso"... sunt in gand cu tine. vorba lui cioran "de mii de ani dumnezeu se razbuna pe noi pentru ca fiul sau nu a putut sa moara linistit pe o canapea!" ...sau nu?..

moi, l'enfant...

iata secretul meu. e foarte simplu: nu poti vedea bine decat cu inima. esentialul e invizibil pentru ochi...

revelatie

nu am mai citit demult blogul ei.. nu as sti sa spun de ce, poate pentru ca de cate ori deschideam o pagina de-a ei intalneam ideii comune cu ale mele.. trairi comune.si ma speriam cand vedeam ca un om seamana atat de mult cu altul. nu i-am spus niciodata lucrul asta. doar am renunatat sa o mai citesc. insa zilele trecute am deschis blogul ei.. " a murit eroul". si atunci mi-am dat seama ca ea a spus ceea ce eu nu puteam sa numesc: da! a murit eroul! si nu mai invie. e un moment din " crush" pe care il tot revad in mintea mea. ea nu se putea simti in siguranta cu el, oricat ar incerca. si ma identific pana la sange cu personajul ei. ma roade imginea aia.. ma macina disperarea ei dinspre retina spre creier.. intra in mine fara sa vreau.. cu tot cu tririle ei emotionale.. imi intra in sange si nu mai pleaca... ea nu poate pleca pentru ca nu sunt suficiente motive si nu poate ramane pentru ca nu e completa... cum.. unde .... de ce.... pentru cine.. ma intreb unde e eroul meu. EL care sa ma protejeze, care sa ma iubeasca asa cum imi doresc, El pe care sa-l privesc de jos, la care sa ma uit admirativ, care sa ma impresioneze, care sa ma fascineze. unde este eroul meu? de ce nu vrea sa isi asume rolul multasteptat, sa stea drept in fata mea, dezbracat de cinism si jocuri, sa rada sincer, sa ma priveasca.. sa imi doresc sincer a stau in umbra lui, sa imi doresc sa fiu a lui si nu el al meu. de ce nu poate sa nu se mai minta... sa nu ma mai minta... a murit eroul sau nu a existat niciodata... oricum ar fi, noi, domnisoarele , ne luptam singure cu balaurii zilnic, zorind acasa catre o penelopa masculina care asteapta..
se pare ca singura cale de iesire din aceasta contorsionata coliziune ar fi sa credem. sa avem credinta in oameni pana la capat. dar cum? cum sa iti faci eroi intr-o lume de invinsi? cum sa crezi? ea nu are nevoie de eroi! se are pe sine. eu am nevoie mereu de un EL.. de eroul meu care sa ma faca sa ma ridic din pat dimineata.. care sa ma faca sa imi doresc mereu mai mult... de aceea nu se mai scriu epopee .. nu mai sunt eroi..
de aceea nu mai vreau!!!
si totusi " cea mai frumosa zi ar fi daca m-ai putea minti.. sa-mi faci doua oua moi, sa dai ceasul inapoi, sa-mi spui ca in casa.. suntem doar noi... "

e iar septembrie...

azi fara tine septembrie vine
rideam cindva de fericire
azi fara tine septembrie vihe
iubirea-i doar o amintire
azi fara tine septembrie vine
dar eu te astept ca si alta data
azi fara tine septembrie vine
iubite uuuunde esti

frunzele ard e septembrie iar
si vintul vintul e o vioara
dar nu mai esti nu mai esti linga mine
tristetea doar ma inconjoara
doar pentru noi azi septembrie vine
dar sa o primeasca nu are cine
singur sint azi in septembrie singur
iubito unde esti

azi fara tine septembrie vine
azi fara tine septembrie vine
rideam cindva de fericire
azi fara tine septembrie vine
iubirea-i doar o amintire
azi fara tine septembrie vine
dar eu te astept ca si alta data
azi fara tine septembrie vine
iubire unde esti


aura urziceanu si aurelian andresan. am ascultat-o pentru prima data ieri 6 septembrie si m-a fascinat usurinta cu care cei doi inotau prin muzica acestor versuri. sunt convins ca parintii nostri o cunosc de multa vreme. e o pieasa suava ca soarele de septembrie. pur si simplu, mangaie..

nod 22

Mi-am furat trupul de copil,
l-am înfăşat
şi l-am pus într-un coş împletit, -
şi l-am azvârlit în fluviu
să se ducă şi să moară în deltă.

Nenorocitul, tristul şi tragicul de pescar milos
mi-a venit cu el în braţe
tocmai acum!

nichita stanescu

am sanii mici si sunt nefericita!

nu mai vad in culori, nu mai visez in iubire, nu mai zbor despre nichita, nu mai vreau sa vad pe nimeni, nu mai pot comunica, nu mai pot sa te vad, nu ma mai pot cufunda in cada, nu mai pot mirosi toamna, nu mai pot muri. uneori cred ca as fi in stare sa ma sinucid. ba nu! iubesc prea mult viata!

am sanii mici si sunt nefericita!

inca o capodopera romaneasca! tipic romaneasca! adica actori buni, cam toti joaca bine in filmul asta, sunt din ce in ce mai putin teatrali, chiar si maia morgenstien, cadre bune, doar vorbim de domnu' carmazan aici, muzica proasta care intra peste tine in spasme, te izbeste pur si simplu, e enervanta ca sunetul ascutit de creta pe tabla. insa, trecem cu vederea muzica, pentru ca exista scenariul!
cred ca asta e problema cu fimele romanseti, exista si scenariul! destul de prost, as spune. unele intamplari chiar trase de par! muuuullt!! o casa construita in jurul copacului? ok. bine, recunosc, taranul roman nu mai e ca inainte, nu mai cunoaste regulile naturii, nu se mai coordoenaza dupa nimic, dar totusi, faza cu copacul e cam mult! bine, s-o interpretam simbolic si gata! dar ce e cu scarile? si faza cu ceasul?? ma rog! inmomantarea pare insa destul de veridica. probabil ca povestea lui margo e atat de veridica incat ii treci cu vederea micile evenimente fantasmagorice, chiar si faptul ca se toarna cateva cadre pe acelasi pod unde alergau studentele din "legaturi bolnavicioase" sau in vesnica regie, ca si cum nu ar exista camine si in alta parte, sau ca cele doua studente, margo si ana, par demult trecute de 30. dar "povestea ei" e intr-adevar trista si nu am nici un dubiu ca se intampla chestia asta cu multe fete din bucuresti. imi place, totusi, cum margo filmeaza tot ce i se intampla, elementele simbol din camera ei, voalurile, imensele papusi din plus, sunt interesante discursurile anei, a mosului decripit din sat, a navetistei/mamei preocupate din tren. elemente care trag linia intre filmul de hollywood si cel european. iti da sentimentul ala ca toate sunt fulmate cu camera ascunsa. dar cand am iesit din sala de cinema am luat cu mine un sentiment de scarba, de murdarire permanenta, ca atunci cand esti nevoit sa iei parte la dureri inimaginabile, sfasietoare, cand iti vine sa inchizi ochii de rusine si sa nu mai auzi nimic despre cei din jurul tau. viata e oricum grea, de ce as vrea sa plec cu astfel de sentimente de la un film, sambata seara, mai ales romanesc(pentru ca ma identific mai usor ce cele roamnesti? uneori prefer un happy ending siropos si hollywoodian, fete corectate de chirurgie estetica, muzica sublima care curge in valuri de sampanie, bani facuti usor si fara munca, sani perfecti si iubiri neverending! macar in film! observ o predispozitie catre subiectele cutremuratoare, anormale, bolnave, devenite banale petru ca se intampla tot mai des oamenilor de rand si care din nefericire nu mai trezesc atata uimire si revolta pe cat ar trebui. "margo" e un subiect devenit banal nu pentru ca nu are acel ceva care sa te lase cu gura cascata, acel ceva care fac "de nevizionat" stirile de le ora 5, ci pentru ca astfel de cazuri se intampla zilnic. aceasta poveste, cum o vad eu, devine un exponent al unei lumi sarace, avida de bani, scumpa, capricioasa, imorala si barbara, doar un exemplu. apreciez ca sunt oameni care vor sa spune lucrurilor pe nume, vor sa traga un semnal de alarma, insa nu stiu ce sa spun despre asta. e genul de film pe care il vezi odata, ramani mut cateva clipe, apoi te intorci acasa si te culci linisit.sa fie problema la mine? poate. intr-un fel! dar stiu un singur lucru: la "moartea domnului lazarescu" ma aflam in acelasi cinematograf si 200 de mii si 15 minute dupa inceperea filmului am alegat la baie si am vomat. fizic nu puteam face fata unui astfel de film! nu l-am mai vazut niciodata! poate ca traiesc prea intens(nimeni nu am mai reactionat asa din cinematograful ala, cel putin), poate ca mesajul a trecut de ecran, oricare ar fi explicatia, uneori prefer filmele/viata cu un pic de dulceata. asa.. din cand in cand, ca sa-i pot face fata!
cat despre "margo", da! merita vazut! macar din curiozitate. si astept revenirea unui film cu influente comuniste ( intelegandu-se prin asta extragerea a tot ce este rautacios, urat, prafuit sau obscen, cu alte cuvinte cenzurat), usor de digerat, cu atmosfera de duminica, soare si pofta de viata! asa.. "ca sa ma rupem din monotonie!" si apropo de "filantropica"(ultimul citat de acolo e), tind sa pun filmul asta,margo, in raftul filmelor "filantropice", unde se alfa deja "legaturi bolnavicioase", "occident"(cu o tehnica regizorala impresionanta), "moartea domnului lazarescu" si "gaitele"(varianta veche antedecembrista).

unde mai pui ca se mai termina si "ca-n gara"!

pentru andreutzu si sergiu!

ne inveleam unul pe altul, glezna peste glezna, suflet peste suflet!










eram in clasa a 9-a, boboc la liceul "gheorghe asachi" din galati cand am cunoscut-o. ne pregateam pentru un meci mixt de debate(adica doua clase in acelasi meci) si nu aveam habar la vremea respectiva ce urma sa ne lege. nu imi puteam dezlipi ochii de la ea: era fascinanta, toata un zambet, copilaroasa, ambitioasa, mereu in voga, era genul de fata cu care vroiai sa fii vazut prin liceu. cred ca mi-am dorit prietenia ei de la inceput, poate , nici nu stiu. un lucru e sigur, in materie de moda si prietenie nimeni nu o intrece! curand ieseam impreuna si ne vedem. am descoperit ca avem multe in comun. ne-am legat deodata, nici nu as sti sa spun cum sau cand s-a intamplat asta. era ca si cum ne-am recunoscut in multime drept suflete preche; prietenia noastra era in mersul firesc al lucrurilor. era mereu atat de sincera! ii vedeam sufletul curat! parintii mei au ramas fascinati de ea, mi-au zis ca sunt mandri ca am astfel de prieteni, iar tata era atat de incantat umorul ei magnetic. apoi, am vazut-o dansand: nonconformista, admirandu-se in reflexia geamului unei usi la scoala ca si cum nu mai exista nimeni, muzica de club duduia in boxele unei "bombite", parea ca totul in jur se topeste, ca nimic nu exista, decat ea si dansul. credc a inca mai stiu cu ce era imbracata. nu am vazut pe nimeni sa danseze mai degajat si mai puternic, ca o terapie! m-am indragostit irevocabil! inca nu-mi pot lua ochii de la ea cand o intalnesc, o admir cum admiri o statuie italiana renascentista! nu o poti caracteriza, persoana ta nu mai conteaza, nu mai poti vorbi, nu te mai poti manifesta; dimensiunile sunt impresionante. nu am sa uit prea curand imaginea ei coborand din masina joi seara! s-a maturizat atat de mult! a crescut..langa el! ii simt atat de legati, atat de frumosi! sunt genul de cuplu in jurul caruia se nasc sentimentele, se redefinesc, te simti fericit doar privindu-i, trebuie sa le stai in preajma doar ca sa te simti indragostit, telerant, intelegator, mai bun. nu cred ca exista barbat mai potrivit pentru ea ca sergiu, "chiar daca din cand in cand priveste inapoi"! nu m-am simtit atat de bine cu nimeni si in casa nimanui asa cum m-am simtit la andreutzu. si mi-e atat de dor de ea! vreau sa cred ca oricate mii de kilometri ar exista intre noi, vom fi mereu legate, mereu alaturi!
meritati sa fiti fericiti! meritati ca viata voastra sa inceapa acum pentru ca ati lupatat pentru asta, pentru ca va completati unul pe altul, pentru ca ati inteles ca "ura nu naste copii"!
la multi ani fericiti impreuna, dragii mei!

cozonac traditional romanesc

nu imi sta in caracter sa scriu astfel de rautati (doar le spun) si, cu toate ca ceea ce am de gand sa scriu nu se incadreaza in formatul blogului meu, niciuna din aceste doua motive nu ma vor opri. am inceput sa ma satur de lenea romaneasca, manifestata mereu, chiar si cand e vorba de mandrie nationala!

fiindca "euforia tv din parti", un nou si foarte entuziasmant canal tv, se afla situat pe canalul 0 al televizorului meu, de cate ori il deschid sau vreau sa zapez canalele, dau peste el. fara vointa mea (si aici va trebui sa ma credeti pe cuvant), am vizionat o emisiune in care niste englezi fascinati de gastronomia mediteraneana (pentru ca emisiunea se chiama "savoare mediteraneana", nu stiu exact din ce motiv suntem noi inclusi aici, dar asta e deja un alt subiect) ajung in tara noastra si impresionati pana la refuz filmeaza cum o tanti, dintr-un sat romanesc, pregateste mancare. peisaje montane tip ilustrata, imagini cu carute darapanate facute din gardul vecinului, cai emaciati care trag pe calduri insuportabile greutari de 50 de ori mai mari decat ei, drumuri prafuite si neasfaltate pline de balegar, iarba necosita de lene ajunsa la dimensiuni mai mari decat casa, garduri carpite si case darapanate, toate prezentate ca excentrice si deosebite. toate astea in timp ce mamaia mai sus mentionata pregatea de zor "prajitura": lapte, faina, lamaie rasa! toate intr-un lighean in care indessa pumni cu o forta debordanta. foarte grabita si rapida ca o albinuta demostrand prin acest exces de zel cat de gospodina si casnica este ea, ca apoi spre neintelegerea mea sa faca din acea coca suluri-suluri. erau bucati de aluat subtiri, rotunde si le sucea cu palmele pe , ma scuzati, fund. "cred ca face cozonac impltit!hmm! ce bun!", mi-am zis. dar nu! ea rula cozonacul pe un facalet gros pe care-l aseza deasupra focului. apoi, am inteles, femeia era de undeva din Transilvania, se chema Marika si vorbea stalcit romaneste. la sfarsit a rostit in sila "pofta buna!" folosind "a" la sfarsitul cuvintelor, cam asa cum iti ureaza chelnerii maghiari cand aduc comanda intr-un restaurant de prin Targu Jiu. si asta doar pentru ca ai cutezat, tu ca roman sa intri in restaurantul lor care se alfa, curios, in tara ta! unde mai pui ca prajitura se numea de fapt "cozoniac" si era prezentata, de un narator care pare mereu pe Prozac, drept, citez, "mancare traditionala romaneasca". a dracu' bozgori si drepturi lor care le depasesc chiar si pe ale noastre! tot strainu' stie despre noi ca avem capitala la Budapesta din cauza lor.
am incercat sa scriu un email nervos la adresa postului dar se pare ca ea nu exista, asa ca mi-am zis ca am sa scriu totusi undeva despre asta, oriunde! nu am nici o problema cu ceilalti locuitori ai Romaniei de alta nationalitate, dar ma deranjeaza cand au mai multe drepturi ca noi, cand in Balan nu mai gasesti ziare sau carti decat in maghiara, cand in scolile noastre nu se mai vorbeste romana sau cand sunt "mustrati" in instanta pentru ca au omorat 3-5 oameni in accidente de masina pentru ca au condus beti si platesc o amenda de 50 de mii pentru asta si ma revolta ca au nesimtirea sa-si prezinte obiceiurile si mancarurile, arhitectura, muzica, literatura ca fiind "tipic romanesti", insa daca cineva ii numeste romani se simt ofensati. minunat! "suntem o tara de fazani!" a zis fiul lui Teo Peter si ii dau dreptate!

PS - banc : un roman, un ungur si un tigan la pescuit il prind pe pestisoru' auriu.
pestisoru': daca imi dati drumul va indeplinesc cate o dorinta!
tiganu': eu imi doresc ca toti tiganii sa se duca in tara lor!
pestisorul ii trimite pe toti in india.
unguru': si eu imi doresc ca toti ungurii sa se duca in tara lor!
pestisorul ii trimite pe toti in ungaria.
romanu': toti ungurii sunt in tara lor si tiganii la fel?
pestisoru': da!
romanu': atunci eu nu mai vreau nimic!